Noțiunea de buget personal are rădăcini în practicile economice și contabile din cele mai vechi timpuri. Deși în forma actuală este un concept modern, principiile de bază ale gestionării resurselor financiare pot fi urmărite până în Antichitate. În Mesopotamia și Egiptul Antic, existau sisteme rudimentare de contabilitate, utilizate pentru a înregistra recolte, bunuri și cheltuieli, mai ales la nivel administrativ (Garman & Forgue, 2011).
În perioada medievală, evidența resurselor și a cheltuielilor era practicată în gospodăriile nobiliare și religioase. Odată cu apariția economiei de piață și a dezvoltării clasei burgheze în epoca modernă, ideea de planificare financiară a început să fie aplicată și la nivel individual (Stoica, 2015).
Termenul „buget” provine din francezul bougette, care desemna o pungă de bani. În secolul al XVIII-lea, în Marea Britanie, a început să fie folosit pentru a desemna planurile financiare ale guvernului, iar ulterior a fost preluat și în viața personală (Murphy, 2020).
Secolul XX marchează o schimbare semnificativă în modul în care indivizii își gestionează finanțele. După Al Doilea Război Mondial, creșterea veniturilor și apariția produselor financiare destinate consumului au dus la o nevoie accentuată de educație financiară (Mihai, 2018). Acest proces a fost accelerat în ultimele decenii de dezvoltarea tehnologiei digitale, care a facilitat accesul la informație și la instrumente de gestionare a bugetului personal, precum aplicațiile de tip fintech (OECD, 2016).
Importanța bugetului personal a fost popularizată și de autori precum Robert Kiyosaki, care subliniază rolul gândirii financiare independente în atingerea securității financiare (Kiyosaki, 2011), și de Dominguez & Robin (2008), care abordează relația emoțională cu banii și încurajează o viață conștientă din punct de vedere financiar.
Astfel, bugetul personal nu este doar un instrument de planificare, ci și un mijloc prin care indivizii pot atinge stabilitate, echilibru și autonomie în viața lor financiară